PALMARESUL SELECȚIEI ROMÂNEȘTI

Patru premii sunt decernate în cadrul competiției românești Très Court: Marele Premiu, Premiul Publicului, Premiul Organizației Internaționale a Francofoniei și pentru prima dată anul acesta Premiul Asociației Casiopeea.

Marele Premiu este decernat de juriu. El constă într-un trofeu și un smartphone oferit de Orange precum și difuzarea filmului în cadrul selecției internaționale 2018 (sub rezerva acceptului din partea echipei internaționale de selecție 2018). Marele Premiu revine ex-aequo scurt metrajelor A bridge și Crooked, două filme foarte diferite în ceea ce privește stilul, compoziția și genul lor  (unul este oniric, celălalt documentar).

A BRIDGE de Ardian Kyçyku (București)
Marele premiu 2017

https://www.youtube.com/watch?v=fz9DA-OXIMc
Pentru simplitatea conceptului și frumusețea imaginii, un film realizat cu mijloace modeste dar de înaltă calitate tehnică, care reușește să fie atemporal, poetic, pictural și reflexiv.

CROOKED de Tudor Botezatu, Mihai Ripan (București)
Marele premiu 2017 și Premiul Publicului din România

https://vimeo.com/206689653c
Pentru umorul, umanitatea, emoția și autenticitatea mesajului, care îndeamnă la toleranță: diferența nu trebuie să însemne excludere.
Premiul publicului este decis de voturile spectatorilor Très Courtdin toate orașele din țară care găzduiesc festivalul. El constă într-un smartphone oferit de Orange și un trofeu

FEMININITY SHOTS de Denise Lobonț (Deva)
Premiul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
 
Pentru creativitatea la feminin, pentru imaginația subtilă și îndrăzneață a realizatoarei, care își afirmă feminitatea cu fantezie, originalitate și libertate!
Premiul OIF are o valoare de 250€ și o tabletă.

VIVID RED de Andra Roman (Cluj-Napoca)
Premiul Asociației Casiopeea
 
https://vimeo.com/189950270
Pentru combinația delicată între imagine și text. Vizualul care combină puritatea albului cu roșul sângelui și textul care consfințește refuzul de a fi anihilat de imaginea pe care o proiectează alții asupra noastră.
Premiul Casiopeea are o valoare de 1000 de lei.

Juriul selecției românești a fost compus din:
Ionuț Caras, actor al Teatrului Național Cluj – președintele juriului.
- Cătălin Bogdan, jurnalist și critic de film.
- Radu Toderici, jurnalist și critic de film.
- Gheorghe Ciucă, reprezentant Orange.
- Raluca Mateiu, responsabil Cultură și Comunicare Institutul francez Cluj, coordonatoare a festivalului Très Court în România, Slovacia și Ungaria.

Eveniment produs de Asociația Nanospères și organizat de Institutul Francez din România în parteneriat cu Orange, Organizația Internațională a Francofoniei, Asociația Casiopeea, RFI, TV5 Monde